Paul Renaud for Forbes Life

My interview for Forbes Life.

1. Cât este de importantă prima impresie în activitatea ta de zi cu zi (în coaching)?
O primă“impresie bună” ajută întotdeauna. Avem tendința de a ne conecta mai ușor cu cei din jur dacă afișăm un aer cât se poate de prietenos, iar oamenii, în general, au tendința de a se înconjura de semenii cu care rezonează. Însa, pentru a face o primă impresie bună, este nevoie de multă muncă și de perseverență, care se vor reflecta în timp în calitatea rețelei de oameni cu care ai reușit să te inconjori.

2. Care ar fi stilul pe care îl aboderzi zi de zi: casual, business, sport-casual? Ai un stil personal?
Obișnuiam să abordez un stil business din cap până în picioare: clasicul costum în douăsau trei piese și, obligatoriu, cravata. Acum prefer mai mult stilul sport-casual, pe care îl integrez fără probleme în activitățile mele zilnice, de business.

3. Ești la curent cu ultimele tendințe în modă? Îți place săfaci shopping (de haine, bineînțele)?
Îmi place să fiu la curent cu ultimele tendințe în mai toate domeniile însa, când vine vorba de fashion, Maria este stilistul meu… personal. :)
Am câteva branduri preferate și de mare încredere, printre care și Tommy Hilfiger, și asta face shoppingul mult mai ușor pentru o persoană ca mine.

4. Cum îți place “să pierzi timpul”?
Îmi găsesc refugiul în filme, întotdeauna a fost așa. Îmi place să citesc o carte bună iar uneori, atunci când călătoresc, îmi place să măuit cu atenție la oamenii din jurul meu. Sunt fascinat de oameni, de culturi și de diferențele culturale dintre noi toți și de accea cred că am dezvoltat și un simț al observației mai…“aparte” atunci când vine vorba de semenii noștri.

5. De ce ai nevoie pentru a fi un coach de success?
Cred că este vorba de un mix. Un mix de experiență, răbdare, abilitatea de a fi un bun ascultător și, în mod special, cred că trebuie sa fii pasionat de oameni, să îți pese de ei. Cu timpul, și cu un training susținut, un coach de success devine un expert în a alege (a pune) întrebările corecte, pentru cădespre asta este vorba în coaching: să pui întrebările potrivite și nu să le spui clientilor tăi ce trebuie să facă.

6. Este coaching-ul o necesitate, un trend sau este doar un concept “la modă”?
Foarte bună întrebarea. În ultimul timp sunt mulți cei care se autointitulează “coach” și astfel poți fi tentat să spui că este un “trend”. Mentoring-ul, spre exemplu, este vechi de când lumea însă coaching-ul este un concept diferit de cel de mentoring.
Oricine își dorește să devinăun leader mai bun sau doar să devină mai bun in ceea ce face, are nevoie de o persoană obiectivă care să observe, din afară, și să vadă acele “unghiuri moarte”. Abia în momentul în care realizezi care sunt problemele sau “greșelile” tale, începi să crești și să te dezvolți ca persoană. Dacă dezvoltarea personală este o prioritate pentru tine, atunci nici nu prea contează dacă vorbim despre coaching ca trend sau nu. Le spun mereu clienților mei că, pentru a putea înțelege adevarata putere a coaching-ului, trebuie să lucrezi cu un coach adevarat.

7. Este coaching-ul o meserie care poate fi invățată sau este mai mult un talent cu care te naști?
Pentru a fi un coach de succes ai nevoie de calitățile pe care le-am enumerat mai sus și, este extrem de important de știut că, atunci când vorbim de coaching, lumina reflectorului nu cade pe coach… ci pe clientul său. Asemeni unui antrenor de box, nu faci decât săîți antrenezi “sportivul” și acesta este cel care are parte de momenul de glorie, nu tu ca și coach.
Daca îți dorești să te afli în lumina reflectoarelor, atunci nu vei deveni niciodatăun coach de success. Si mai cred că, pentru a avea succes, trebuie să fii, în primul și în primul rând, umil; contează mai puțin cât de “talentat” te-ai născut!

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.